Scheletul capului
Oasele capului formează craniul. Acesta este constituit din 23 oase. Dintre acestea numai mandibula şi hioidul sunt mobile. Celelalte oase sunt fixe. Oasele capului se împart în: neurocraniul, în care este adăpostit encefalul, şi oasele feţei sau viscerocraniul, în care sunt situate unele organe de simţ şi segmentele iniţiale ale aparatelor digestiv şi respirator.
1. Neurocraniul este denumit așa datorită faptului că adăpostește sistemul nervos central. Neurocraniul este format din 8 oase: frontalul, etmoidul, sfenoidul, occipitalul (nepereche), apoi două parietale şi două temporale. împreună ele formează calvaria sau bolta craniului şi baza craniului. Oasele neurocraniului au forme variate: unele sunt plane, altele pneumatice şi altele neregulate.
2. Viscerocraniul sau oasele feţei sunt în număr de 15. Ele se grupează formând cele două maxilare. Maxilarul superior este alcătuit din 13 oase. Acestea sunt: cornetele inferioare, lacrimalele, nazalele, maxilele, palatinele, zigomaticele (toate pereche) şi vomerul, singurul nepereche. Maxilarul inferior este alcătuit dintr-un singur os, mandibula, care este şi singurul os mobil al scheletului capului. Al 15-lea os, hioidul, cu toate că este situat la nivelul gâtului, se studiază împreună cu oasele feţei. Oasele viscerocraniului sunt unele pneumatice şi neregulate, altele plane.